Timpul derutei

Îmi amintesc -cum ieri e azi-
Ce-nseamnă gustul aventurii;
Cum te simţeam pe fir că arzi...
Dădeai frâu liber vrerii, gurii.

Nu aveai frică de bărbat
-Ce-l auzeam într-un fundal-
Aveai doar dor, să-mi fi în pat;
Să mori de gustul de carnal.

Ce zbucium, ca pentr-un final,
Epuizam cu duşmănie...
Ne desfătam neteatral
În mii de acte, o nebunie.

Ne promiteam fidelitate;
Să nu ne-atingem partenerii
-Trădaţii cu serenitate-...
Eram excesul procreerii.

Ce s-a schimbat? Te văd şi-acum,
Trecând cu aerul absent!?
De-ţi ies în cale, îţi vezi de drum;
Nu m-ai uitat, e evident!

Lipseşte, îs sigur, doar scânteia
Ce te-ar aprinde din mocnit
Şi-ar face-n ciclu epopeea
Eternului desfrâu... iubit.

Ciudat; am gând des în tumult
Acum, mai mult decât atunci...
Te-aveam, dar azi eşti ca un cult;
Te simt mai fizic, 'n vis te-adânci...

Să-mi promit oare iar extaz
Să mă întorc la desfătări?...
Sau poate-s bun de Alcatraz;
Un exilat, hoţ de-ntrupări...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!