Elegie

A tinereţii stinsă veselie
Mi-e grea, ca mahmureala din beţie.
Dar ca şi vinul, îndelunga întristare
Cu cât mai veche e, cu-atât mai tare.
Drumul mi-e trist. Talazul zbuciumat
Vesteşte un viitor înnegurat.

Dar viaţa nu vreau, o prieteni, s-o sfârşesc.
Vreau să trăiesc, să sufăr, să gândesc.
Ştiu, bucuria-mi va surâde încă
Prin zbucium şi nelinişte adâncă
Şi iar din cupa armoniei voi sorbi,
Imagini, lacrimi îmi vor slobozi
Şi poate, peste tristu-mi soare-apune
Ultimu-i zâmbet dragostea-şi va pune.

poezie celebră de Puşkin din Opere alese (1830), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!