Perle de timp

Acolo, unde plânsul zgomotos al izvoarelor
deşteaptă geana dimineţii,
căzând în cascade reci prin văi şerpuitoare şi tămăduitoare pentru suflet,
ne-am răcorit râvna inimii
şi durerea picioarelor zglobii neînţărcate de drumeţii,
aşa cum ploile reci răcoresc duritatea fierbinte a pietrelor încinse de soare.
Acolo, unde aburul ceţii se ridică spre cer
lăsând în urma lui fantomele brazilor bătrâni
şi aromele verzi ale naturii,
surâsul soarelui scalda perlele de rouă
agăţate pe suliţa fiecărui fir de iarbă
construind un câmp de vis
pentru ochii noştri sensibili la frumos.
Rătăciţi printre flori de câmp,
adorate de cerul sufletului,
timpul îşi lăsa clipele în zbor mărinimos
să trecă pe lângă noi ca vântul gândului.
Sărutată îndelung de tine iubire
şi de tot raiul înconjurător,
având martori ochii lacomi ai drumeţilor,
iubitori de frumos,
mai invitat la nemurire.
De acolo, din inima văii noastre milenare
se înalţă maiestos pieptul muntelui
împădurit mărinimos cu brazii drepţi şi mândrii,
aşa cum ar trebui să fie caracterul oamenilor.
Acolo, deasupra plaiului de rai ardelenesc,
unde şoimii ageri învaţă să plutească
pe aripile nevăzute ale vântului,
întrecându-se în zbor neobosit cu norii,
viselor oamenilor spre viitor
sunt mult mai îndrăzneţe.
Acolo, undeva, pe plaiul basmelor străvechi
am lăsat în eternitate clipe din viaţa mea
mai preţioase decât orice diamant din lume.
Acolo dragii mei am savurat mana cerească, iubirea
şi toate miracole naturii ei,
ca şi multe alte răsfăţuri
împreună cu tine, iubirea mea.
Cine, ar crezut atunci,
că toate minunile trăite de noi vor fi trecătoare.
Singurul lucru pe care îl regret amarnic
şi mi-e greu să-l accept,
este că viaţa oamenilor
şi trăirile ei cele mai frumoase
rămân doar amintiri.

poezie de Valeria Mahok (23 iunie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!