Goana
O vale apune iar alta dispare în goana nebună a trenului meu.
Mă uit pe fereastră, mă cufund în visare.
Trenul gonește! Doar el, nu și eu!
Dar trenul oprește.
Se suspendă o clipă în goana nebună în care-a pornit.
Iar scurta secundă tot moare și-nvie,
Oprirea-i se scurge pe veșnicul drum.
O roata n-i viața, și-o mișcare eternă,
Un crâmpei, cugetare transformată în scrum.
Mai iute ca trenul îmi zboară și gîndul
Și cuprinde-ntr-o clipă viitor și trecut.
Un artist ce pe loc îmi pictează o lume.
O lume ce este, sau o lume ce veșnic
el nicicând n-a știut.
O lume apune iar alta dispare în goana nebună a gîndului meu.
Mă uit pe fereastră, mă trezesc din visare.
Trenul oprește! Doar el, nu și eu!
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trenuri
- poezii despre zbor
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.