Prima ninsoare
Tăcuți din ceara nopții
împletind poeme,
și eu și tu,
păream de mult bătrâni.
Cu degete lungi și nebănuite
luna ne-a dăruit
ochelari de lumină,
pentru ca, uitându-ne
pe deasupra lor,
să ne vedem și mai bătrâni.
Târziu mi-am dat seama
că luna plecase-n căutarea soarelui
și-n nebunia ei,
își destrămase rochia de mireasă
peste trupurile noastre,
făcându-ne și mai bătrâni.
poezie de Carmen Tania Grigore din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodență "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Carmen Tania Grigore. [Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre rochii
- poezii despre rochia de mireasă
- poezii despre poezie
- poezii despre ochelari
- poezii despre nuntă
- poezii despre noapte
- poezii despre ninsoare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.