Insomnie
Dumbrăvile gândirii le colind,
Orbecăind prin smârcurile ei...
Cătând să aflu unde, cum și când
S-au dus de-a berbeleacul anii mei.
Au doară, nu sun eu puștanul care
Cu ochii limpezi și cânepiu păr,
Visa să-ajungă, dintr-odată, mare
Ca-ntreaga lume s-o ia în răspăr?!
Să săvârșească, plin de idealuri,
Mărețe fapte, pentru cei din jur...
Azi, mă izbesc, buimac, de-a-vieții maluri
Și fiecare zi de-abia o îndur.
Nu știu de ce, tocmai în noaptea asta,
În care cerul plânge liniștit -
Așa, deodată, m-a lovit năpasta
De-a mă întreba, cam unde am greșit?
Se poate, oare, ca naivitatea
De care multă vreme-am suferit
O fi la mijloc sau credulitatea
Ce mă făcea, ușor, să fiu mințit?
Îmi colcăie în creier neînțelese
Dorințe, remușcări și amărăciuni...
Cum aș putea să fac ca să nu-mi pese
De nedreptăți, orori și de minciuni?
Ci, vino-odată, albă dimineață!
Să scap dintru-al gândului hățiș...
Să scot din mine bulgărul de gheață
Ce mi-a intrat în suflet pe furiș.
... Dumbrăvile gândirii, colindând,
Mă rătăcesc prin smârcurile ei...
Aș vrea, nepăsător, din când-în-când
Să mai pășesc pe-a-liniștii alei.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gânduri
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păr
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
1 iuliu ciura [din public] a spus pe 10 iunie 2014: |
superba poezie, Boris! |