O iubire spulberată
O floare de păpădie
s-a deschis de dimineață
când voios soarele-adie
și o mângâie pe viață.
Și pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-și mereu să stea
numai în lumina sa!
Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuțul ei aurit.
Chiar și vântul a venit
din senin, fără de veste
și-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte șapte mări.
Pufuleț de păpădie,
tu, ce zbori din loc în loc,
cine soarta să ți-o știe
și cine-i al tău noroc?
Cine te va prinde oare
să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun sau poate,
unul rău, chiar și hapsân?
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre sperieturi
- poezii despre oameni buni
- poezii despre noroc
- poezii despre nori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.