Doamne, n-am isprăvit!
Doamne, n-am isprăvit
cântecul pe care mi l-ai șoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheață și pară
în orice seară.
Nu pot pleca. Arborii îmi șoptesc;
florile calea-mi ațin și mă opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudă și naivă mirare.
Oamenilor voiam să le las
sufletul meu, drept pâine la popas,
drept pășune, livadă și cer.
Tuturor acelora care nu mă cer
și nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu.
Căutam în iarbă și-n mohor
tainele ascunse tuturor;
Mă uitam în fântână și-n iaz,
și-ascultam îndelung sub brazi...
Atunci au venit îngerii și m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!
Deschide colivia, fă să zboare
cântecele mele nerăbdătoare.
poezie clasică de Magda Isanos (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre muzică
- poezii despre început
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre seară
- poezii despre pâine
- poezii despre naivitate
- poezii despre laudă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.