Autoportret

Mi-am luat penelul din culorile-mi de iris
Şi-n lipsă de talent îmi mâzgălesc contururi...
Nu ştiu partaj să fac, între real şi vis;
Am tremur de călău, între sublim-cusururi.

Am Univers fundal, în el mă pierd, mă nasc,
Îmi caut psihopat, origini, înţelesuri...
De stele-s naturalizat, mă vor, mă pasc
Şi unicul bilet de intrare-mi este scrisu-n versuri.

Mă lupt, din infantil, cu cifrele-simboluri
Căci logica ursit-am scrisă-n portativ;
Nu cred în absolut, valori în mii zerouri
Căci multe nulităţi... nu dau "infinit... iv"!

De când mă ştiu, mă cred la cer o parte,
Albastru-îl am sub pleoape, cu orizont mă leg,
Cărările din frunte mi-s digurile sparte...
N-am stavile visării, inund pământ întreg.

Sunt Vărsător, de aştrii v-adăp cu apa vieţii
Ce-o-mprăştii din belşug, cum vise ce-mi curg râu.
Mă vreau imun şi-mi caut elixir tinereţii...
Sunt veşnic un perdant, nu poţi mă ţine-n frâu.

Miresmele mă-ncântă, odorurile fine,
Am simţul la măsură, răspund la rău cu bun.
M-au educat părinţi şi şcoli cum se cuvine,
Ascult întâi pe altul, reflecţii fac când spun.

Şi corp şi minte am, volupt, cu rotunjimi;
Poţi să te-ncânţi, să pipăi şi să profiţi de ele,
Dar de ignori bun simţ, respect, produci asprimi...
Sunt blândul neatins, scânteia-mi dă şrapnele.

Am simţul responsabil, sunt pururi benevol,
Prefer, mai mult să dau la altul, decât mie;
Dau inima în dar, cum disc un discobol...
Sunt fericit, când fac, pe altul ca să fie.

E viaţa grea cu mine; am şarm de irascibil,
Pretind perfecţiunea, viteză am în reacţii;
Dar sunt un veşnic nou, iubesc imperceptibil...
Am calităţi, umor, mă-mpart, de mă vrei, fracţii.

Visez la infinit şi visele-mi sunt scumpe,
Sunt veşnic neînţeles, doar eu prevăd final.
Garant vreau să mă ai, că dragostea-mi irumpe...
De-mi eşti fidel, de suflet, îţi sunt gir imortal!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!