A nins cu Eminescu
A nins cu neastâmpăr, sublim ca-ntr-o poveste,
Cu ochi de căprioare la geamuri luminate
Și cu albastre păsări iubindu-se în viscol
Sau mistuindu-și visul în zboruri sângerate.
A nins cu Eminescu pe liniștea de ape,
În marmuri să lucească a limbii piatră rară,
Cu irizări înalte din frământate cronici,
Ca-n foșnetul de gânduri luceferi să răsară.
A nins fără pereche cu răbufniri de nufăr
Și codrii de neliniști au fremătat poeme,
Iar pe sub bolți de flăcări alaiuri de domnițe
I-au dat hlamida lunii s-o poarte peste vreme.
A nins cu dor de seară în plopii din fereastră,
Ca-n vremea când poetul, în mantia-i legendară,
Întotdeauna tânăr, strângea în palme cerul
Să cearnă în cuvinte ninsoarea lui stelară.
poezie de Puiu Cristea din Viscol de seară
Adăugat de Girel Barbu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre ninsoare
- poezii despre înălțime
- poezii despre viscol
- poezii despre visare
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre seară
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.