Alunec pe pietre
Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea și așază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.
Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipește prin odaie mirosul tău
Și abia mă ating să-l respir.
Afară-n copaci se răsucește vântul
Bate pendulul pe oiștea carului mare,
Tu mă aștepți și nu mă întorc.
Pașii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Și-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre sunet
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.