Frunze galbene, lumini de trafic

Înnebunesc de tristeţe, nimeni nu este în viaţa mea.
umblu năuc toate serile printre luminile de trafic, privind
cum se aprind arborii pe marginea şoselelor.
stau în staţii de troleibuz
în semiîntuneric (toată lumina
mai vine de la un chioşc cu vitrina sclipind), stau singur
singur, singur,
umblu prin umezeala-nserării de unul singur...

şi cad frunze, şi clipesc luminile de semnalizare
şi e frig, mă zgribulesc în jacka mea de piele, visez
şi-mi amintesc, şi mă uit după fete tinere,
liceene în costume de blugi...
în intersecţia de la Bucur Obor
troznesc în vânt steagurile albe pe care scrie COLEUS
tramvaiul 21 ia curba cu-atâta graţie
taximetriştii aşteaptă la volan, cu mutre nerase...

nefericit, căci este octombrie
privesc scurgerea de focuri roşii a luminilor de poziţie
stau pe trotuar, iar în parcarea de-alături
o Dacie dă înapoi, strivind o cutie goală de Fanta
un puşti trage de mâinile tatălui său, încercând să-l facă să se rotească
o tipă stă înţepată, în taior, cu cercei groteşti
toţi vor ceva, toţi se duc undeva,
eu umblu pe străzi noaptea, toamna,
noaptea, toamne
când e pierdut orice sens.

mă orbesc farurile de maşini
când traversez, în dreptul Olimpului
şi-apoi mă înfund sub stele, pe străduţele cartierului meu
prin şanţurile dintre blocuri
şi mă-nvârtesc până albeşte de dimineaţă
în jurul blocului meu, patului meu.

poezie de Mircea Cărtărescu din Nimic (2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!