Mai spune-mi vorbe de iubire...

Mai spune-mi, fată, vorbe de iubire –
Căci tinereţea mi s-a risipit...
Şi, astfel, tu, frumoaso, dă-mi de ştire
Că încă mai sunt viu – şi n-am murit.

Te uită, tâmplele, de mult mi-s ninse
Şi riduri, lângă ochii-mi trişti, se strâng...
Luminile sub pleoapa lor sunt stinse
Şi-n suflet, aspre toamne, îmi tot plâng.

Uşor e să rosteşti că tinereţea
E doar un vis plin de deşertăciuni...
De-abia când dă târcoale bătrâneţea –
Descoperi ale ei preadulci minuni.

Căci, ce-ar putea mai minunat să fie,
Decât visări-duium să tot urzeşti?!
Când boarea tinereţii îţi adie
Prin suflet – şi doar măreţii tânjeşti?

Hai, cântă-mi, fată dulce, alintată,
Un cântec melancolic, visător –
Care să-nceapă cu "a fost odată" –
Iar eu să mă visez nemuritor...

Nu râde, fată, tinereţea-ţi caldă
Şi plină de tandreţi şi de visări,
Treptat, uşor, cu anii, o să-ţi scadă -
Şi ţie, ţi-s-or tot închide zări.

Dar, astăzi, când tu eşti boboc de floare –
Şi viu miroşi a înflorit cais,
Cântă-mi - cu via, dulcea ta candoare,
Şi cântu-ţi să mă-mbete ca un vis.

Şi, legănat de dulcea ta cântare -
Ororile vieţii – ducă-se-n uitări!
Atinge-mă c-o fină sărutare –
Să-mi amintesc ce-nseamnă sărutări...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!