Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

După sărbătorile de iarnă

Nu știu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moș Crăciun!
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,
Nici pe față, nici pe dos
Nu-l încape de burtos,
Iar chimirul, ce mai jale!
De-abia țipă pe sub foale,
Însă buba-i pân' la ghete,
Mama lor, azi, de șirete!
Râgâind a usturoi
Și a doage de butoi,
E un drum atât de lung,
Nu e chip să mai ajung!

Fi'n'c-așa-i de sărbători,
Cu antreuri, cârnăciori,
Măslinuțe gogonate,
Șunci, bânzeturi asortate,
Și sarmale,
Bestiale,
Și friptane,
Barosane,
Iar apoi, ce nebunie!
Cum să uit eu de piftie!?
Fără milă, fără silă,
N-am iertat, nici de prăsilă,
După toate, cum vă spui,
Nici o aripă de pui,
De-am ajuns, așa-ntr-un hal,
Parc-aș fi prenatal,
În oglinda de pe hol
Nu încap, la piele, gol ;

Însă, ca-n telenovele,
Toate-s bune chiar de-s rele!
Fi'n'că, fraților, v-o spun,
Am găsit un doctor bun,
C-am o pilă-n minister,
Grea de tot, un văr, șofer,
Și, să nu-mi uit vorba, că
D-aia nu-s în panică,
Fui la el, astăzi, grăbit,
Să mă plâng de gabarit,
Care, doctor, deh! stilat,
Fără "dar" m-a rezolvat,
Că puteam să umblu ani,
Să mă coste-un car de bani ;

M-a luat, m-a consultat,
Cântărit și măsurat,
Specialist, omu' citit (!)
Un minut i-a trebuit,
Să îmi spună el, în fine,
Că nimic nu-i rău cu mine:

Nu e vorba de etate,
Și nici de obezitate,
Ori, abuz de calorii,
Jaf prin oale, farfurii...
Cu un deșt mi-a arătat,
(Științific demonstrat!)
Pe-un tabel de sus în jos,
Din computeru' lui scos,
Că, de fapt, în chintesență,
Am doar o deficiență,
Ce nu e la rotunjime,
Ci-i mai mult de... înălțime (!?)
C-ar fi trebuit să am,
Doar în slipu' lui Adam,
Eu, la greutatea mea,
Înc-un metru și ceva!

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

1
popanu simona [din public] a spus pe 18 aprilie 2012:
misto poezie mia placut mult
2
Julia_Costinaș [din public] a spus pe 18 aprilie 2012:
Și mie mi-a plăcut simona, dar ție nu prea îți place gramatica. Este adevărat?
3
M. Arin [din public] a spus pe 18 aprilie 2012:
Doamnă,

Dacă vă place gramatica,
puneți o virgulă
după "plăcut".

Altfel,
cititorii vor crede
că v-a plăcut simona,
și nu poezia în discuție.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook