Reduta

Iarăşi fug lume de tine,
Că şi fuga e un sport
Şi mă-nchid ca într-un cort
Neştiut de orişicine

Închid ochii, trag cortina
Te ignor şi mă ignori:
Până dincolo de nori
Ţi-a crescut trufaşă, vina

Te înfrunt şi te sfidez
Pentru câtă nedreptate
Laşi în urma ta cu toate,
C-ai avut şi tu un crez

Sting lumina şi visez
Lumea cum îmi place mie
Dar reală şi mai vie:
Şi cu coajă şi cu miez!

Tu cobori şi tu ridici
Dorul după-o biruinţă
Care-aduce suferinţă
De când ştiu, doar celor mici

Mă închid ca-ntr-o redută
Şi supus la un asediu:
Ăsta-i cel mai bun remediu
Şi nu zeama de cucută!

Daţi-mi un răboj să-ncrest
Rezistenţa mea tenace
Că eu şi la dobitoace
Aflu fome de protest

N-am să scot în stradă gloata
Să răstoarne pe-ăi de sus
Ci eu tac, mă dau supus
Că sorocu-ntoarce roata

Geaba fluturi bogăţia
Ca un opiu la naivi
Şi când i-ai văzut captivi,
Închizi iute colivia;

Iată: goana spre putere
Face victime grămezi;
Cine nu-i ascultă pe aezi
S-a lipsit de orice mângâiere

Mincinosul tău festin
E doar forfotă măruntă:
Numai cine te înfruntă,
Are parte de destin!

Tu faci legea, tu faci jocul
Doar atât cât poţi să minţi
Şi pe cine scoţi din minţi,
Şi-a aprins în casă focul

Bâlciul tău e doar un vaer
Găunoasă, lozincardă
Doar o singură petardă
Poate să te-arunce-n aer!

Nu găseşti o minte mai lucidă
S-o înhami la carul tău
Lăturile dintr-un hârdău
Se răstoarnă cu obidă

Jos cu masca ipocrită
Mincinoasele criterii
Că recruţii serii, serii
Sorb din mierea-ţi otrăvită

Te-ai umplut lume de vicii
Că nu te mai recunoşti
În zadar tocmeşti tu oşti
Ce-ţi aduc doar deservicii

Ce ştii tu despre valoare?
Ce înveţi tu despre zbor
Când fluturii se nasc şi mor,
Căutându-şi propria lor floare?!

Cine ştie tainic, ce resort
A deschis o trapă spre himere
Că iubitorul de avere,
Moare alergând după confort?

Ce oferi, e doar momeală
Cine cade, nu se mai ridică
Anvergura ta e mică
Lume, plină de sminteală!

Ispita vine benevolă
Trezirea, poate mai târziu
Dacă mor, nu mai înviu
Acordurile de la barcarolă

Dacă vrei, putem semna un pact:
Eu te sfidez şi tu mă laşi în pace;
Există ac la orişice cojoace
Când ştim cât valorăm exact!

Vopseaua ta e numai de faţadă
Codoşii doar se caţără mai sus
Efectul parvenirii e indus
Şi bâlciul tău, o simplă mascaradă!

Nu mă leg de vicii sociale
Nu reclam soluţiile extreme
Când numai adevărul peste vreme
De neclintit rămâne în anale

Privesc în jur la cei ce se frământă
În orizontul tău îngust
Calapodul tău e prea vetust:
Lume, recunoaşte-te înfrântă!

Şi-mi propun acuma să închei
Diluţia îmi vine împotrivă
Concluzia e una: Ce derivă
Depărtează lumea de ahei?!

Mincinosul tău festin
E doar forfotă măruntă:
Numai cine te înfruntă,
Are parte de destin!

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!