Copacul
Caldul soare-al verii țese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.
Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă
Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
Stă 'ntratâta lume de cântări și flori.
N'are bucurie nici de vânt și ploae,
Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
Din podoaba 'ntreagă a vieții lui
Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.
Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.
Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat
Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
Crengi din el, lăsându-l și mai rușinat!
poezie de Carmen Sylva din Balade și romanțe
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre rușine
- poezii despre copaci
- poezii despre bucurie
- poezii despre viață
- poezii despre vară
- poezii despre sărbători
- poezii despre stânci
- poezii despre râs
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.